crima la teatru

Lumea ocupa scaunele din catifea rosie din sala mare a teatrului.

Incep prin a descrie incaperea, spunand ca este infricosatoare prin imensitatea ei si prin misterul care domnea acolo.

Usile masive de lemn, cu flori delicat sculptate, adaposteau aceasta sala de teatru. De cum intrai, te orbeau scaunele de catifea rosie, la capatul lor fiind scena. Aceasta era destul de inalta, lemnul fiind proaspat lacuit, caci acesta avea sa fie primul spectacol ce se va juca in noua sala de teatru. Desigur, un rol important il joaca cortina grea, rosie la fel ca scaunele, care adapostea tot ceea ce se petrecea in spatele ei. Noua nu ni se ingaduie sa intram in lumea din spatele cortinei. Avem doar onoarea de a privi ce se intampla in fata ei. Nu uit sa mentionez ca sala era foarte inalta prin numeroasele balcoane la care stateau doar oaspetii cu un anumit rang, cum ar fi Inaltimiea sa regele si Eminenta sa Cardinalul. Situata cu mult deasupra ultimului rand de balcoane, acestea fiind vreo 5,asezate circular in fata scenei, cupola se inalta si ea destul de mult, fiind expusa privirilor pline de uimire ale spectatorilor, care afirmau „ pictorul ce a pictat cupola e cu siguranta nebun”. Probabil ca asa era, avand in vedere faptul ca era descrisa o scena dintr-un razboi intre ingeri si demoni. Dar atentia noastra trebuie sa ramana asupra balconului unde statea singur Cardinalul.

Spectacolul incepea. Cel ce scrisese piasea statea cu sufletul la gura, sperand ca va impresiona placut publicul. Era o piesa trista, dar frumoasa. Sala era plina.

Pe la jumatatea spectacolului, Eminenta sa dadea deja semne de plictiseala. Era singur la balcon, purtand roba rosie si plina de pacate si de lacrimile nenorocitilor pe care ii condamnase la moarte, doar pentru a-si salva functia si pentru a creste in ochii regelui. Nici prin gand nu ii trecea ca unul dintre acei nenorociti era acum, aici. reusise sa scape de pedeapsa si venise sa se razbune pe cel ce-i luase totul.

Baiatul saten, cu parul lung, buclat, intindea arcul, avandu-l in vizor pe bosorog. Isi trecu limba peste buna inferioara si trase aer in piept. Cum de cardinalul fusese atat de imprudent incat sa nu se lase pazit? Acum era perfect. Avea de gand sa il ucida pe acest prefacut credincios si sa scape lumea de el. Se opri din tremurat, se incorda si trase.

Multimea incepu sa se agite, pieasa se opri, atunci cand cineva striga cu toata puterea „ atentia, a murit Cardinalul”
tanarul nostru a fost cel care a tipat.
a reusit sa plece inainte ca cineva sa isi dea seama ca el a comis crima.
avea sa doarma linistit la noapte.
ranile incepeau sa se inchida...