Visare
Ma aflu intr-o camera…o camera stramta…spatioasa…nu-mi dau seama.O lumina se aprinde brusc de undeva din stanga mea.Ma orbeste.
Stau culcat pe podea.Ba nu…nu exista podea.Stau in picioare,in gol.Unde sunt ?
Totusi,ma linisteste vocea ta.Vine din toate directiile.Nu,acum tipi,de ce tipi?Nu mai tipa !Ma dor urechile…capul…tot !
Adie o briza suava din spate.De jos cred.Sau sus.Acum soptesti ceva indescifrabil.Totusi,imi dau seama ca e un cantec.Un cantec trist,sumbru.Termina !
Si stinge te rog lumina ! Te rog…
Simt cum spatiul acesta se invarte cu mine.Ciudat.Te vad.Te vad clar,esti in fata mea.Ce faci ? NU ! Ana nu ! De ce te omori ? stai…stai !
Un stol de vrabii !Vad,nu…simt defapt,un stol de pasari.Ciripesc.O iau razna.Imi rod carnea de pe oase.Incetati !Un sunet distorsionat,afon ma patrunde.Ma distruge
Ce-i cu mine ?
Camera capata podea.Se construieste singura,cat ai clipi.Are viata.Ma asez fara voia mea pe ea.Incerc sa stau in picioare desi ma simt greu,parca sunt umplut cu plumb,desi atat de gol pe dinauntru.Si tu ? Tu ai plecat din nou ? Unde esti ? Spune-mi unde esti.Uite-te,acolo pe podea…creste iarba langa tine..ce doamne ?Camera se transforma incetul cu incetul intr-un pisc de munte.Ii vad sfarsitul.Ma agonizeaza.Nu ! Pleaca de langa mine,nu esti ea.Lasa-ma ! De ce te apropii ?
Prapastia se muta in spatele meu.Adorm brusc.Cad pe stanca.
Ma trezesc pe jumatate mort.Vrabiile au plecat.Toti au plecat.In sfarsit sunt singur !
Sau cel putin asa cred. »Uite-te in spate « .Vocea…vocea e a ei.Ma intorc si o vad zambind,zambind morbid spre mine.
“Ce vrei?” o intreb,fara sa imi deschid gura. »Pe tine te vreau,inapoi,iubitule ».
Nu ,nu e ea. »Pleaca.Te rog pleaca «
Suspina.Si,amintindu-mi de toate clipele petrecute impreuna o intreb « Tu crezi in iubire ? »
Un moment apasat de tacere se asterne pe acel varf de munte,dupa auzindu-se decat un bubuit surd,indepartat.
Postat de Andrei
As vrea sa anunt ca aproximativ o luna eu nu voi mai posta nimic...defapt visatorii intra in vacanta totala cam o luna...vor mai exista doua postari pana atunci,una a lui Whisper si una a Claudiei.Revenim,deci,in luna august cu un teanc de proze si poezii si formatii si istorisiri care o sa va intereseze...Vacanta placuta si voua !
luni, 6 iulie 2009
Tea si Eric au impreuna 12 ani. Sunt gemeni.
Cand s-au nascut, parintii lor se iubeau foarte mult, insa dragostea lor, dupa 10 ani de-atunci s-a transformat in certuri, reprosuri, lacrimi si plecari dese de-acasa. De comun acord, s-au despartit. Cei doi au ramas in grija mamei, dar tatal ii vizita foarte des.
Dupa ceva timp, mama lor se iubea cu altcineva, dupa spusele lor. Se intalnea des cu acest barbat, chiar le facu si cunostinta. Copiii strambara din nas, dar erau draguti si respectabili, caci asa fusesera invatati. Dupa ziua lor de nastere, respectiv 12 ani, mama lor le facu o surpriza mai mare decat play station-ul cumparat: se va casatori cu Eduard.
Chipurile lor, de o frumusete rara, angelicaq nu aveau nici o expresie la momentul respectiv. Fara o vorba, isi imbratisara mama si urcara sus la etaj, inchizandu-se in camera lor. Se urcara in pat, unul in fata celuilalt, cu picioarele incrucisate si capul sprijinit in maini, cazand intr-o gandire profunda.
- CE parere ai? il intreba Tea pe Eric, aproape in soapta
- Nu cred ca e iubire adevarata. Ar trebui sa ii spunem asta lui mama.
- De unde stii tu ca nu e dragoste adevarata?
- Pai...pentru ca nu e la fel ca atunci cand era cu tata. Acum, uneori rade fortat si...ne obliga sa radem si noi la glumele proate ale lui Eduard. Apoi...parca se fardeaza mai mult si s eimbraca mai...frumos, nu mai e la fel de lejera ca atunci.
- Vrei sa spui...ca se comporta ciudat?
- Da...cred. Parerea mea.
- Eu vreau sa o vad pe mama fericita.
- Mama era fericita doar atunci cand era casatorita cu tata. Nu va mai fi niciodata asa.
- Eu nu cred asta. Eu cred ca si Eduard o face fericita, dar mai putin.
- De ce adultii fac greseli asa de mari?
- Eu nu sunt adult...nu am de unde sa stiu.
- Dar tata sigur stie! Eu zic sa mergem maine la el.
- Da, sa ne raspunda la intrebari.
-De-acord!
A doua zi de dimineata, dupa ce mancara, cei doi frati plecara spre casa tatalui lor. Se tineau de mana pana in statia de autobuz. Se asezara pe doua scaune, picioarele ramand in aer, incepand sa dea din ele. Apoi, inca 10 minute pe jos. Trecura printr-un parc plin de oameni. Sunara la interfon, tatal lor deschizandu-le. O luara pe scari pana la etajul 3. Eric astepta pe la etajul 2 ca Tea sa se odihneasca cateva secunde, apoi mai urcara 16 trepte. Isi imbratisara calduros tatal, primind cu bucurie un pahar de suc.
- Multumim.
- Mama voastra e acasa? Stie ca ati venit?
- Da, ea ne-a lasat. NU am mai fugit de data asta.
- E bine. Va era dor de mine?
- Nu. spuse Eric.
- Sigur ca da! Tea il lovi cu cotul in burta, incruntandu-se. Dar am venit mai mult ca sa ne ajuti.
- Sa va ajut?
Eric se urca pe piciorul stang al tatalui, si Tea pe cel drept, oftand amanoi in acelasi timp. Tatal lor chicoti. Erau seriosi.
- Tata...dragostea adevarata se simte de doua ori?
- Nu. Ea vine doar odata.
- Deci...acum mama nu mai are parte de dragoste adevarata. Vezi? Ti-am zis eu, Tea.
- AI rabdare, neghiobule!
- Stati, stati. Ce tot vorbiti voi acolo?
- Eric spune ca mama se comporta ciudat de cand e cu Eduard. Adica...e fericita fortat, nu mai e asa e lejer ca atunci cand era cu tine. Dar...eu nu prea cred.
- Dar eu o cunosc pe mama!
- Linistiti-va, copii. Sunteti haiosi.
- Haiosi? Mai degraba curiosi. adauga Eric, ridicand o spranceana.
- Bine. Fiti atenti. Fiecare relatie difera. NU exista niciodata una care sa semene cu alta. Nici macar gemenii, care, uneori sunt identici fizic, nu seamana la minte, sau in gesturi.
- Aha...deci eu cu Eric nu semanam laaa...
- Voi doi nici la fizic nu sunteti identici, dar va leaga ceva strans cu un nod bine facut. Sa tineti minte asta.
- Revino la subiect.
- Intre mine si mama a fost o iubire frumoasa, care a tinut destul de mult...dar nu a fost acea iubire vesnica, adica...nu ne-a prins batranetea impreuna. Deci, nici noi doi nu am avut parte de dragostea adevarata.
- Dragostea asta adevarata chiar exista? Poate...v-a pacalit cineva. intreba Tea
- Exista, draga mea. Normal ca exista! Fiecare lucru, poveste, legenda are o samanta de adevar.
- Vrei sa spui ca poate intre mama si Eduard este dragoste adevarata?
- NU stiu, eu nici nu l-am cunoscut pe Eduard...dar, de ce nu?
- Mie nu-mi prea place de Eduard. Pute mereu frumos si dulce, are mereu zambetul ala imens pe fata si o dantura mai dreapta ca a mea...adauga Tea, privind in jos.
- SI casa e plina cu flori de cand o cunoaste pe mama...ne intoxicam.
- Daaa...si are niste glume proaste la care suntem obligati, fiindca o iubim pe mama, sa radem. Nu sunt ca glumele tale.
- Da, tata, si tu nu-i prea aduceai flori mamei. Era mai bine.
-Copii, copii...calmati-va. De ce ii gasiti doar defecte?
- Pentru ca astea au iesit mai mult in evidenta.
- Haideti sa privim lucrurile altfel.
- Altfel? intreba Eric, asezandu-se mai bine pe genunchiul tatalui sau.
- Ce va place la Eric? Ganditi-va bine.
- Hmmm...Eric isi freca barbaia, ca un geniu care se gandeste.
- Ne-a dus la cofetarie. zise Tea, incanata
- Da...si o ajuta mereu pe mama cu plasele la cumparaturi
- Mmmm, face un tort minunat! Si planuieste sa ne duca la Disneyland. E bine ce-am zis?
- Continuati. Referiti-va si la mama voastra.
- Pai...si mama rade mult acum. Dar, parca radea mai mult cand erai tu.
- Nu, nu. Nu deviati de la subiect. Reveniti.
- Muzica e nelipsita...si uneori, Eduard o invita la dans si valseaza prin toata casa.
- SI Eduard canta...canta mereu, chiar si sub dus.
Tatal lor incepu sa rada.
- E de bine sau de rau? intreba Eric
- E de bine. Important e ca mama voastra sa fie fericita. Si daca ea e fericita, sunt sigur ca si voi sunteti. Pana la urma, Eduard nu e un om atat de rau...
- NU e rau...e doar plictisitor, uneori. E mereu imbracat la costum.
- Pai...poate pentru ca are u functie importanta?
- Functie?
- Da, Eric...o slujba.
- Stiam!
- Ba nu...de ce ai intrebat?
- Gata, gata, nu va certati. V-ati lamurit?
- Nu cred ca voi intelege niciodata dragostea adevarata.
- Nici nu trebuie sa o intelegi. Trebuie sa o simti.
- Toata lumea are parte de ea?
- Din pacate nu, scumpo. Ea vine doar la persoanele...care merita. Care se vor ocupa de ea, o vor ingriji, o vor ajuta sa creasca, sa prospere. Acele persoane duc mai departe povestile despre ea.
- Tata...euvoi avea parte de dragostea adevarata? intreba Tea, luandu-l in brate.
- Sper, Tea. Sper. E cel mai minunat sentiment din lume!
- Voi simti fluturi in stomac?
- De unde stii de fluturii astia?
- Mi-a zis mama...ea acum simte fluturi in stomac, de fiecare data cand il vede pe Eduard.
- Da, vei simti si d-aia.
- Tu ai simtit? il intreba Eric, zambind.
- Da, cand am cunoscut-o pe mama voastra.
ZGomotul de foame provocat de stomacul celor doi il facura pe el sa zambeasca.
- Haideti, comandam o pizza.
- Pizza!!! exclaramara cei doi la unison.
Postat de Claudia
Cand s-au nascut, parintii lor se iubeau foarte mult, insa dragostea lor, dupa 10 ani de-atunci s-a transformat in certuri, reprosuri, lacrimi si plecari dese de-acasa. De comun acord, s-au despartit. Cei doi au ramas in grija mamei, dar tatal ii vizita foarte des.
Dupa ceva timp, mama lor se iubea cu altcineva, dupa spusele lor. Se intalnea des cu acest barbat, chiar le facu si cunostinta. Copiii strambara din nas, dar erau draguti si respectabili, caci asa fusesera invatati. Dupa ziua lor de nastere, respectiv 12 ani, mama lor le facu o surpriza mai mare decat play station-ul cumparat: se va casatori cu Eduard.
Chipurile lor, de o frumusete rara, angelicaq nu aveau nici o expresie la momentul respectiv. Fara o vorba, isi imbratisara mama si urcara sus la etaj, inchizandu-se in camera lor. Se urcara in pat, unul in fata celuilalt, cu picioarele incrucisate si capul sprijinit in maini, cazand intr-o gandire profunda.
- CE parere ai? il intreba Tea pe Eric, aproape in soapta
- Nu cred ca e iubire adevarata. Ar trebui sa ii spunem asta lui mama.
- De unde stii tu ca nu e dragoste adevarata?
- Pai...pentru ca nu e la fel ca atunci cand era cu tata. Acum, uneori rade fortat si...ne obliga sa radem si noi la glumele proate ale lui Eduard. Apoi...parca se fardeaza mai mult si s eimbraca mai...frumos, nu mai e la fel de lejera ca atunci.
- Vrei sa spui...ca se comporta ciudat?
- Da...cred. Parerea mea.
- Eu vreau sa o vad pe mama fericita.
- Mama era fericita doar atunci cand era casatorita cu tata. Nu va mai fi niciodata asa.
- Eu nu cred asta. Eu cred ca si Eduard o face fericita, dar mai putin.
- De ce adultii fac greseli asa de mari?
- Eu nu sunt adult...nu am de unde sa stiu.
- Dar tata sigur stie! Eu zic sa mergem maine la el.
- Da, sa ne raspunda la intrebari.
-De-acord!
A doua zi de dimineata, dupa ce mancara, cei doi frati plecara spre casa tatalui lor. Se tineau de mana pana in statia de autobuz. Se asezara pe doua scaune, picioarele ramand in aer, incepand sa dea din ele. Apoi, inca 10 minute pe jos. Trecura printr-un parc plin de oameni. Sunara la interfon, tatal lor deschizandu-le. O luara pe scari pana la etajul 3. Eric astepta pe la etajul 2 ca Tea sa se odihneasca cateva secunde, apoi mai urcara 16 trepte. Isi imbratisara calduros tatal, primind cu bucurie un pahar de suc.
- Multumim.
- Mama voastra e acasa? Stie ca ati venit?
- Da, ea ne-a lasat. NU am mai fugit de data asta.
- E bine. Va era dor de mine?
- Nu. spuse Eric.
- Sigur ca da! Tea il lovi cu cotul in burta, incruntandu-se. Dar am venit mai mult ca sa ne ajuti.
- Sa va ajut?
Eric se urca pe piciorul stang al tatalui, si Tea pe cel drept, oftand amanoi in acelasi timp. Tatal lor chicoti. Erau seriosi.
- Tata...dragostea adevarata se simte de doua ori?
- Nu. Ea vine doar odata.
- Deci...acum mama nu mai are parte de dragoste adevarata. Vezi? Ti-am zis eu, Tea.
- AI rabdare, neghiobule!
- Stati, stati. Ce tot vorbiti voi acolo?
- Eric spune ca mama se comporta ciudat de cand e cu Eduard. Adica...e fericita fortat, nu mai e asa e lejer ca atunci cand era cu tine. Dar...eu nu prea cred.
- Dar eu o cunosc pe mama!
- Linistiti-va, copii. Sunteti haiosi.
- Haiosi? Mai degraba curiosi. adauga Eric, ridicand o spranceana.
- Bine. Fiti atenti. Fiecare relatie difera. NU exista niciodata una care sa semene cu alta. Nici macar gemenii, care, uneori sunt identici fizic, nu seamana la minte, sau in gesturi.
- Aha...deci eu cu Eric nu semanam laaa...
- Voi doi nici la fizic nu sunteti identici, dar va leaga ceva strans cu un nod bine facut. Sa tineti minte asta.
- Revino la subiect.
- Intre mine si mama a fost o iubire frumoasa, care a tinut destul de mult...dar nu a fost acea iubire vesnica, adica...nu ne-a prins batranetea impreuna. Deci, nici noi doi nu am avut parte de dragostea adevarata.
- Dragostea asta adevarata chiar exista? Poate...v-a pacalit cineva. intreba Tea
- Exista, draga mea. Normal ca exista! Fiecare lucru, poveste, legenda are o samanta de adevar.
- Vrei sa spui ca poate intre mama si Eduard este dragoste adevarata?
- NU stiu, eu nici nu l-am cunoscut pe Eduard...dar, de ce nu?
- Mie nu-mi prea place de Eduard. Pute mereu frumos si dulce, are mereu zambetul ala imens pe fata si o dantura mai dreapta ca a mea...adauga Tea, privind in jos.
- SI casa e plina cu flori de cand o cunoaste pe mama...ne intoxicam.
- Daaa...si are niste glume proaste la care suntem obligati, fiindca o iubim pe mama, sa radem. Nu sunt ca glumele tale.
- Da, tata, si tu nu-i prea aduceai flori mamei. Era mai bine.
-Copii, copii...calmati-va. De ce ii gasiti doar defecte?
- Pentru ca astea au iesit mai mult in evidenta.
- Haideti sa privim lucrurile altfel.
- Altfel? intreba Eric, asezandu-se mai bine pe genunchiul tatalui sau.
- Ce va place la Eric? Ganditi-va bine.
- Hmmm...Eric isi freca barbaia, ca un geniu care se gandeste.
- Ne-a dus la cofetarie. zise Tea, incanata
- Da...si o ajuta mereu pe mama cu plasele la cumparaturi
- Mmmm, face un tort minunat! Si planuieste sa ne duca la Disneyland. E bine ce-am zis?
- Continuati. Referiti-va si la mama voastra.
- Pai...si mama rade mult acum. Dar, parca radea mai mult cand erai tu.
- Nu, nu. Nu deviati de la subiect. Reveniti.
- Muzica e nelipsita...si uneori, Eduard o invita la dans si valseaza prin toata casa.
- SI Eduard canta...canta mereu, chiar si sub dus.
Tatal lor incepu sa rada.
- E de bine sau de rau? intreba Eric
- E de bine. Important e ca mama voastra sa fie fericita. Si daca ea e fericita, sunt sigur ca si voi sunteti. Pana la urma, Eduard nu e un om atat de rau...
- NU e rau...e doar plictisitor, uneori. E mereu imbracat la costum.
- Pai...poate pentru ca are u functie importanta?
- Functie?
- Da, Eric...o slujba.
- Stiam!
- Ba nu...de ce ai intrebat?
- Gata, gata, nu va certati. V-ati lamurit?
- Nu cred ca voi intelege niciodata dragostea adevarata.
- Nici nu trebuie sa o intelegi. Trebuie sa o simti.
- Toata lumea are parte de ea?
- Din pacate nu, scumpo. Ea vine doar la persoanele...care merita. Care se vor ocupa de ea, o vor ingriji, o vor ajuta sa creasca, sa prospere. Acele persoane duc mai departe povestile despre ea.
- Tata...euvoi avea parte de dragostea adevarata? intreba Tea, luandu-l in brate.
- Sper, Tea. Sper. E cel mai minunat sentiment din lume!
- Voi simti fluturi in stomac?
- De unde stii de fluturii astia?
- Mi-a zis mama...ea acum simte fluturi in stomac, de fiecare data cand il vede pe Eduard.
- Da, vei simti si d-aia.
- Tu ai simtit? il intreba Eric, zambind.
- Da, cand am cunoscut-o pe mama voastra.
ZGomotul de foame provocat de stomacul celor doi il facura pe el sa zambeasca.
- Haideti, comandam o pizza.
- Pizza!!! exclaramara cei doi la unison.
Postat de Claudia
sâmbătă, 4 iulie 2009
Post mortum
Stateai intinsa pe jos in acel labirint de soapte.Veneau de pretutindeni.Tu insa erai inconstienta,forma sufletului tau se holba la puhoiul de lume de dedesubt.Cu o miscare incerta si vaga iti rasucesti mana.Nicio durere.Ciudat,totusi te simti oarecum vie,desi corpul tau era suspendat inert intr-o targa,dusa de urgenta la spitalul local.Zeci de maini iti ingreunau respiratia.Erau doar in mintea ta,dar nu iti dadeai seama.Te sufocai incet pe drumul spre spital,si cumva,si in aceasta forma,sufletul iti era legat de trup.Ca doua entitati nedespartite,sacre,ce formeaza un fapt real,de necontrazis.
Iti amintesti in starea ta amnezica de singura persoana care a tinut cu adevarat la tine.Care te-a iubit.Ce cuvant straniu,strain…iubire.Ce semnifica ea pana la urma,decat un amalgam de sentimente,cu un nucleu clar,de nezdruncinat,inconjurat de saruturi,gesturi,imagini intretaiate toate in mintea ta.Nimic altceva.E singurul sentiment pentru care ai crezut ca merita sa traiesti.Pana cand el s-a dus,la fel cum te vei duce si tu.Stii bine asta.
Din strafundurile cerului incepe a palpai o raza mica,vaga de lumina care totusi exercita o forta devastatoare asupra ta.Te innebuneste.Mii de imagini,jumatati de imagini,incep sa-ti bantuie mintea,sa ti-o deformeze.Te trezesti intr-un copac,in nicaieri,cenusie,palida,uitata…Incepi sa tipi in jur,nimic…Decat umbra trista a ecoului tau.Corpul insa nu te asculta,culegi cirese.Fara voia ta.Personalitatea,imunitatea ti se dezleaga de trup,te paraseste.Innebunesti.
Inca o secunda si te vezi bantuind un cimitir.Oameni cu fete de morti,zombii,cu zambetele contorsionate pe fetele lor rigide incearca sa isi tina arborat un zambet acru,mortual.In realitate,decat o zii torida de vara.
Inca o secunda,o infinitate de milenii insa pentru tine,a trecut si te simti asezata pe un nor,sus…atat de sus incat suprinzi lumea cu proprii-ti ochi morti,morti si insetati de viata.Razi,incepi sa razi isteric.Te crezi in rai.Insa raiul este decat o pedeapsa.Decat o alta poarta imaginara spre nicaieri.O miscare brusca si…
Ai cazut…forme negre,tremurand spasmodic,vin spre tine,razand,batjocorindu-te,intrand si iesind prin tine.Le vezi,le simti,le auzi.Te dai inapoi,tipi dar vidul iti captureaza orice sclipire de viata,orice zgomot,oricat de afon,nonsalant,suav sau tragic ar suna el.Esti prinsa in timp.Iti vezi tot trecutul,tot viitorul,ce ar fi urmat.Iti vezi copiii pe care nici macar nu-i planuiai.Vezi vieti pierdute din cauza mortii tale…viitoarei tale morti.
Mica pata de speranta ce inca iti lumina orizontul,tremuranda,se inchide incep…devine din ce in ce mai indepartata.Se stinge.Ajungi intr-o camera.Intr-o camera atat de inchisa,sobra,incat te sperii.Lesini brusc.Iti trec prin minte cuvinte ce te scoala intr-un final,si lumina stinsa se reaprinde,mai puternica,mai vie. « ma intrebam inainte…daca mor,dupa,ce se va intampla ? » Iti aduci aminte tipetele disperate ale mamei tale.Lupti sa ti le aduci aminte.Lupti sa ramai vie.Iti aduci aminte cuvintele ei,inainte de moarte.Si cum pumnalul acela antic intra in teasta acelui ucigas.Omorandu-l.Tu asta vrei ? Te zvarcolesti in patul acela format din umbre.Incerci sa le alungi.Te zbati sa depasesti momentul.Ajungi din nou pe nor.
De aceasta data lumea pare mai aproape.Si norul alb..precum un fulg de nea.Te apuci bine de el,si incerci sa atingi cu mainile tale imaginare pamantul,realitatea.Ceva te opreste.Ceva din spate te striga,te strange cu vorbele sale.Te ispiteste.Iar el…iubirea ta pierduta iti striga la randui « trezestete ».Atat…
Ochii se deschisesera dupa 20 de minute,camera alba aducea a vesnicie in spitalul local.Dar nu era asa.Avea sa fie externata in 2-3 ore.Avea sa se duca acasa.Avea sa uite tot ce sa intamplat.Avea sa traiasca.
Postat de Andrei
Stateai intinsa pe jos in acel labirint de soapte.Veneau de pretutindeni.Tu insa erai inconstienta,forma sufletului tau se holba la puhoiul de lume de dedesubt.Cu o miscare incerta si vaga iti rasucesti mana.Nicio durere.Ciudat,totusi te simti oarecum vie,desi corpul tau era suspendat inert intr-o targa,dusa de urgenta la spitalul local.Zeci de maini iti ingreunau respiratia.Erau doar in mintea ta,dar nu iti dadeai seama.Te sufocai incet pe drumul spre spital,si cumva,si in aceasta forma,sufletul iti era legat de trup.Ca doua entitati nedespartite,sacre,ce formeaza un fapt real,de necontrazis.
Iti amintesti in starea ta amnezica de singura persoana care a tinut cu adevarat la tine.Care te-a iubit.Ce cuvant straniu,strain…iubire.Ce semnifica ea pana la urma,decat un amalgam de sentimente,cu un nucleu clar,de nezdruncinat,inconjurat de saruturi,gesturi,imagini intretaiate toate in mintea ta.Nimic altceva.E singurul sentiment pentru care ai crezut ca merita sa traiesti.Pana cand el s-a dus,la fel cum te vei duce si tu.Stii bine asta.
Din strafundurile cerului incepe a palpai o raza mica,vaga de lumina care totusi exercita o forta devastatoare asupra ta.Te innebuneste.Mii de imagini,jumatati de imagini,incep sa-ti bantuie mintea,sa ti-o deformeze.Te trezesti intr-un copac,in nicaieri,cenusie,palida,uitata…Incepi sa tipi in jur,nimic…Decat umbra trista a ecoului tau.Corpul insa nu te asculta,culegi cirese.Fara voia ta.Personalitatea,imunitatea ti se dezleaga de trup,te paraseste.Innebunesti.
Inca o secunda si te vezi bantuind un cimitir.Oameni cu fete de morti,zombii,cu zambetele contorsionate pe fetele lor rigide incearca sa isi tina arborat un zambet acru,mortual.In realitate,decat o zii torida de vara.
Inca o secunda,o infinitate de milenii insa pentru tine,a trecut si te simti asezata pe un nor,sus…atat de sus incat suprinzi lumea cu proprii-ti ochi morti,morti si insetati de viata.Razi,incepi sa razi isteric.Te crezi in rai.Insa raiul este decat o pedeapsa.Decat o alta poarta imaginara spre nicaieri.O miscare brusca si…
Ai cazut…forme negre,tremurand spasmodic,vin spre tine,razand,batjocorindu-te,intrand si iesind prin tine.Le vezi,le simti,le auzi.Te dai inapoi,tipi dar vidul iti captureaza orice sclipire de viata,orice zgomot,oricat de afon,nonsalant,suav sau tragic ar suna el.Esti prinsa in timp.Iti vezi tot trecutul,tot viitorul,ce ar fi urmat.Iti vezi copiii pe care nici macar nu-i planuiai.Vezi vieti pierdute din cauza mortii tale…viitoarei tale morti.
Mica pata de speranta ce inca iti lumina orizontul,tremuranda,se inchide incep…devine din ce in ce mai indepartata.Se stinge.Ajungi intr-o camera.Intr-o camera atat de inchisa,sobra,incat te sperii.Lesini brusc.Iti trec prin minte cuvinte ce te scoala intr-un final,si lumina stinsa se reaprinde,mai puternica,mai vie. « ma intrebam inainte…daca mor,dupa,ce se va intampla ? » Iti aduci aminte tipetele disperate ale mamei tale.Lupti sa ti le aduci aminte.Lupti sa ramai vie.Iti aduci aminte cuvintele ei,inainte de moarte.Si cum pumnalul acela antic intra in teasta acelui ucigas.Omorandu-l.Tu asta vrei ? Te zvarcolesti in patul acela format din umbre.Incerci sa le alungi.Te zbati sa depasesti momentul.Ajungi din nou pe nor.
De aceasta data lumea pare mai aproape.Si norul alb..precum un fulg de nea.Te apuci bine de el,si incerci sa atingi cu mainile tale imaginare pamantul,realitatea.Ceva te opreste.Ceva din spate te striga,te strange cu vorbele sale.Te ispiteste.Iar el…iubirea ta pierduta iti striga la randui « trezestete ».Atat…
Ochii se deschisesera dupa 20 de minute,camera alba aducea a vesnicie in spitalul local.Dar nu era asa.Avea sa fie externata in 2-3 ore.Avea sa se duca acasa.Avea sa uite tot ce sa intamplat.Avea sa traiasca.
Postat de Andrei
dulce e durerea bauta dintr-un pahar de vin, intr-o camera goala, gustata de pe buzele unui vis mort.
am simtit durerea ingrozitoare cum imi apasa pieptul, de parca un pian imens ar fi cazut pe mine. astfel m-am sufocat incercand sa pronunt cateva cuvinte. am sfarsit printr-un scancet. m-am zbatut in pat cateva ore sperand sa adorm.inutil.
intr-o camera tarata de schizofrenia mea care imi bantuia capul si ma transforma, am tipat cat m-au tinut plamanii, caci nu era nimeni acolo. camera goala, alba. am urlat si mai tare, auzind cum tipatul nu trece de peretii reci de care acum imi prindeam mainile pline de sangele unei rani prea mari si vechi incat sa mi-o amintesc. stiu doar ca sangera. oh tu, dulce durere! dulce e visul unui copil considerat nebun...ingroapa-ma in soapta ce m-a facut sa strig, linge-mi durerea.
violeaza-mi auzul cu o judecata crunta. du-ma in agonie. ramai te rog, acum...sa ma vezi asa cum ti-ai dorit.
mintea mea complet distrusa de gandurile care vorbea atat de tare...nici muzica nu le mai acoperea. si tu...eu! in disperarea mea ma strangeam de gat. am plans, in hohote am plans stiind ca asta e ce mi-am dorti? asta am vrut? am tremurat si mi-a fost frig. tu nici macar nu ai stiut. du-te dracu'!
imi cer scuze pentru lipsa de inspiratie cu care am scris asta.
postat de Whisper
apropo, am spart o sticla de whiskey cand am batut la usa ta. tu, evident, nu mi-ai raspuns. sper sa nu te supere cioburile ramase acolo.
am simtit durerea ingrozitoare cum imi apasa pieptul, de parca un pian imens ar fi cazut pe mine. astfel m-am sufocat incercand sa pronunt cateva cuvinte. am sfarsit printr-un scancet. m-am zbatut in pat cateva ore sperand sa adorm.inutil.
intr-o camera tarata de schizofrenia mea care imi bantuia capul si ma transforma, am tipat cat m-au tinut plamanii, caci nu era nimeni acolo. camera goala, alba. am urlat si mai tare, auzind cum tipatul nu trece de peretii reci de care acum imi prindeam mainile pline de sangele unei rani prea mari si vechi incat sa mi-o amintesc. stiu doar ca sangera. oh tu, dulce durere! dulce e visul unui copil considerat nebun...ingroapa-ma in soapta ce m-a facut sa strig, linge-mi durerea.
violeaza-mi auzul cu o judecata crunta. du-ma in agonie. ramai te rog, acum...sa ma vezi asa cum ti-ai dorit.
mintea mea complet distrusa de gandurile care vorbea atat de tare...nici muzica nu le mai acoperea. si tu...eu! in disperarea mea ma strangeam de gat. am plans, in hohote am plans stiind ca asta e ce mi-am dorti? asta am vrut? am tremurat si mi-a fost frig. tu nici macar nu ai stiut. du-te dracu'!
imi cer scuze pentru lipsa de inspiratie cu care am scris asta.
postat de Whisper
apropo, am spart o sticla de whiskey cand am batut la usa ta. tu, evident, nu mi-ai raspuns. sper sa nu te supere cioburile ramase acolo.
joi, 2 iulie 2009
Picaj uman
Noaptea puse stapanire peste campul luminat altadata de razele infinite,parca,ale zilei.
Un felinar tremura inca,arzand mocnit in zare,divulgand o speranta a unui nou rasarit...Dar mai avea de asteptat.
Ne aflam intr-un tinut sumbru,in care viata parca era aprinsa de noapte si nu stinsa...Un taram in care gheara intunecata a acesteia era o oaza de gandire,spulberata totusi de luminile robuste a catorva stele,din ce in ce mai indepartate,rare...si tremurande la randul lor.
Ne pastram totusi in limitele realului,incurajand si urmarind un vultur hoinar,lihnit in cautarea unei prazi usoare.Ochii lui,parca magici,tintuiau orice miscare,orice sunet sau palpait de viata teran...vana! Aripile marete fosneau in contrasens cu tipetele exagerate ale vantului...si totusi era liniste.O liniste usor dramatica,inchisa,sufocanta,ce avea sa anunte sfarsitul oarecum tragic al acestei nopti.
Ne mutam atentia pentru cateva momente asupra unui soarece..un mamifer alb cu ochi rosi ce sclipeau strident in bezna.Labutele lui mici zbierau de durere sapand incontinuu pentru un nou adapost.Ceva insa il opri brusc.
Aici cele doua personaje,total diferite,total in contradictie,se intalnira.Soricelul alerga sprinten pana la primu tufis.Vulturul iscodeste in tacere intunericul,gandindu-se la urmatoarea sa miscare.Stia ca ii este superior soarecelui.Deodata se apleca anapoda spre pamant.Aflam din ochii lui concentrati ca era prima sa vanatoare adevarata.Aripile izbira majestuos vantul rece lasandu-se ca un glont spre nicaieri-ul de dedesubt.Soarecele panicat incepu sa alerge.Cursa isi lua startul.Ciocul vulturului se casca la un moment dat,fiind aproape de sol,revenind totusi imediat inapoi,inchizandu-l,dupa,
dandu-si seama ca omise un copac,virand usor la stanga pentru a-l ocoli.Soarecele sufla oarecum usurat insa stia ca nu sa terminat.
Vulturul isi relua imediat urmarirea.Labutele nu mai puteau rezista mult,chipul tanar al soricelului se increti iar dintii din fata
ieseau mult in afara prin crapatura gurii..gafaia.Intr-un moment de neatentie soarecele se impiedica de un obiect metalic,ce radia o luminita verde...un fel de detector ce scoase un tiuit afon,precum scartaitul unuei unghii pe o tabla de scris.Anunta intrucatva sfarsitul cursei.
Vulturul se oprise brusc in timp ce soarecele se rostogolea intr-un zid...un zid parca de sticla.
E momentul in care granitele timpului ni se deschid,lasandu-ne sa sarim peste o perioada mare de timp...calatorim peste ea.Aici apare cel deal 3lea personaj,un om,atipic,vanjos dar batran,cu ochi fara de viata,parca mort.Acesta nota intr-un carnetel ascendenta
celor doua animale cobai.Ne aflam mult,mult in viitor intr-un laborator subteran iar povestea noastra se desfasoara intro cusca,in timp ce oamenii incercau sa redescopere natura,demult omorata cu propriile lor maini.Soarecele,urmasul celui anterior,nu trecuse nici el testul,fiind lasat sa fie mancat de vultur.Deodata,"soarele" se aprinse.Brusc.O lumina materiala,fara viata invada incaperea limitata.Vulturul se aseza
stangaci pe solul din beton si incepu sa-si rumege hrana,poate,niciodata neavand ocazia de a da ochi in ochi cu luna.
Postat de Andrei
Noaptea puse stapanire peste campul luminat altadata de razele infinite,parca,ale zilei.
Un felinar tremura inca,arzand mocnit in zare,divulgand o speranta a unui nou rasarit...Dar mai avea de asteptat.
Ne aflam intr-un tinut sumbru,in care viata parca era aprinsa de noapte si nu stinsa...Un taram in care gheara intunecata a acesteia era o oaza de gandire,spulberata totusi de luminile robuste a catorva stele,din ce in ce mai indepartate,rare...si tremurande la randul lor.
Ne pastram totusi in limitele realului,incurajand si urmarind un vultur hoinar,lihnit in cautarea unei prazi usoare.Ochii lui,parca magici,tintuiau orice miscare,orice sunet sau palpait de viata teran...vana! Aripile marete fosneau in contrasens cu tipetele exagerate ale vantului...si totusi era liniste.O liniste usor dramatica,inchisa,sufocanta,ce avea sa anunte sfarsitul oarecum tragic al acestei nopti.
Ne mutam atentia pentru cateva momente asupra unui soarece..un mamifer alb cu ochi rosi ce sclipeau strident in bezna.Labutele lui mici zbierau de durere sapand incontinuu pentru un nou adapost.Ceva insa il opri brusc.
Aici cele doua personaje,total diferite,total in contradictie,se intalnira.Soricelul alerga sprinten pana la primu tufis.Vulturul iscodeste in tacere intunericul,gandindu-se la urmatoarea sa miscare.Stia ca ii este superior soarecelui.Deodata se apleca anapoda spre pamant.Aflam din ochii lui concentrati ca era prima sa vanatoare adevarata.Aripile izbira majestuos vantul rece lasandu-se ca un glont spre nicaieri-ul de dedesubt.Soarecele panicat incepu sa alerge.Cursa isi lua startul.Ciocul vulturului se casca la un moment dat,fiind aproape de sol,revenind totusi imediat inapoi,inchizandu-l,dupa,
dandu-si seama ca omise un copac,virand usor la stanga pentru a-l ocoli.Soarecele sufla oarecum usurat insa stia ca nu sa terminat.
Vulturul isi relua imediat urmarirea.Labutele nu mai puteau rezista mult,chipul tanar al soricelului se increti iar dintii din fata
ieseau mult in afara prin crapatura gurii..gafaia.Intr-un moment de neatentie soarecele se impiedica de un obiect metalic,ce radia o luminita verde...un fel de detector ce scoase un tiuit afon,precum scartaitul unuei unghii pe o tabla de scris.Anunta intrucatva sfarsitul cursei.
Vulturul se oprise brusc in timp ce soarecele se rostogolea intr-un zid...un zid parca de sticla.
E momentul in care granitele timpului ni se deschid,lasandu-ne sa sarim peste o perioada mare de timp...calatorim peste ea.Aici apare cel deal 3lea personaj,un om,atipic,vanjos dar batran,cu ochi fara de viata,parca mort.Acesta nota intr-un carnetel ascendenta
celor doua animale cobai.Ne aflam mult,mult in viitor intr-un laborator subteran iar povestea noastra se desfasoara intro cusca,in timp ce oamenii incercau sa redescopere natura,demult omorata cu propriile lor maini.Soarecele,urmasul celui anterior,nu trecuse nici el testul,fiind lasat sa fie mancat de vultur.Deodata,"soarele" se aprinse.Brusc.O lumina materiala,fara viata invada incaperea limitata.Vulturul se aseza
stangaci pe solul din beton si incepu sa-si rumege hrana,poate,niciodata neavand ocazia de a da ochi in ochi cu luna.
Postat de Andrei
miercuri, 1 iulie 2009
Pentru ca pot!
Rasul le opri amandurora cuvintele in gat. Nu se putea exprima, dar nici nu putea gandi. Habar n-aveau ce faceau.
Se impiedicara de propriile picioare pe holul lung si plin de alti oameni, si ei beti, drogati, ametiti, fara logica. Ea cazu, razand si mai tare. Sticla din mana ei se rostogoli pana intr-o camera. Baiatul se intoarse dupa ea, tragand-o in sus, pana ce ajunse din nou in picioare. Intrara in baie...fara sa aiba habar. El arunca sticla de coniac, spargandu-se. O saruta apasat, ea tragandu-l de par. Se dezbracara reciproc, disperati, inecati in caea betie continua, fara sa-i inteseze ceata din ochi, sau lipsa luciditatii. Au facut sex, pe gresia rece a baii, fara sa-si de-a seama nici unul ca, in realutate, erau doar prieteni...si nimic mai mult. Nici macar o simpatizare. Fiecare cu viata lui, ambele fiind paralele una cu alta.
- Diana, unde...
Fata care tocmai intra in baie, avu un soc. Ea nu era...prea beata, isi dadea seama de exagerari. Ramase cu gura csacata, vazandu-i pe amandoi intinsi pe jos, gafaind. Diana incepu sa rada, ridicand mana spre ea.
- Hai si tu!!! Hai s-o facem in trei.
Baiatul incepu s arada, ascunzandu-si fata in gatul ei umed. Marina se bloca. Se uita socata la scena ce rula prin fata ochilor ei, nevenindu-i sa creada. Oare....ei stiu ce se intampla acum???
Dupa doua zile, Dragos, protagonistul scenei de sex, impreuna cu un prieten, frecventau un anume bar, cu cate o halna de bere in fata.
- Atat de brusc? Cred ca a fost cea mai rapida si scurta partida de sex! :))
- Nu rade...n-ai idee cat de prost ma simt.
- Hei, nu a fost viol. Asta se stie din start.
- Da, da...Doamne, ce-a fost in capul meu?
- Coniac? Creierul iti plutea in alcool...aveai pretentia s amai gandesti, cand toti neuronii tai au murit inecati?
- Taci si tu! Ironia ta ma zgarie pe creier. Acum ce fac? Nu am curajul sa dau ochii cu ea.
- Atunci nu-i da.
- Nu sunt asa de nepasator ca tine.
- Multumesc.
- Vorbesc serios. Trebuie sa vorbesc cu ea, sa lamurim...ce s-a intamplat. Nici eu nu mai tin foarte bine minte. Stiu doar...ca s-a intamplat. Ah, si ca n-a vazut Marina.
- Oooo da! :)) a fost o ora plina de aventuri.
- Dobitocule!
- In loc sa-mi multumesti ca atmosfera nueste sumbra datorita mie...
- Cred ca neuronii tai sunt inecati zilnic in nectarul dulce al nebuniei. Dute la un psiholog.
- Acru! Te inteleg...esti suparat.
Marina, rugata de Dragos, reusi sa o convinga pe Diana sa se intalneasca cu el. Cele doua trupuri se vazura la o terasa. Nimeni nu scotea o vorba, decat peste vreo 10 minute. el ofta, ascunzandu-si chipul in palme.
- Diana....daca vrei, poti sa ma injuri! Serios...poate chiar am nevoie de asta.
- Nu am de ce. Oricum, amandoi am vrut asta, nu e ca si cum tu m-ai fi obligat.
- Dar am fost un nesimtit! Puteam evita incidentul, puteam sa-mi opresc pofta...tu erai beata, am profitat...
- Nici tu nu erai intreg la cap! In plus...chiar asa rau a fost?
- Nu! Nu a fost rau deloc...de fapt, nici nu mai stiu, dar...of, ce intrebari sunt astea?
- Sunt curioasa. AI fost primul.
Capul lui cazu pe masa, incruntandu-se.
- Multumesc pentru ajutor, Diana. Acum ma simt mai urat decat inainte.
-Eh, haide. Ti-am zis, nu te acuz de nimic si inceteaza sa te mai acuzi si tu. Acum termina-ti berea.
- Ramanem...
- Prieteni? Sigur, ca inainte. Nimic nu s-a schimbat.
- bine! Multumesc....ca esti asa.
- Pentru nimic. :)
Timp de cateva saptamani, cei doi se vazura foarte rar. Doar asa...pe strada, fiecare cu gasca lui. Se priveau putin, dar apasat. Cine credea ca va putea uita vreodata intamplarea asta?? Se prosteau, stiau...dar o lasau asa. S-a intamplat doar odata, macar atat.
Plimbandu-se prin parc cu prietenul ei, Diana il vazu pe Dragos, strigandu-l. Acesta se apropie de ei, facand cunostinta cu prietenul ei. Se aseza pe banca, ea fiind la mijloc.
- Tocmai vorbeam despre sex. spuse ea, chicotind.
- Oooo...sex. Mda, frumos subiect.
- Da. Multi zic ca eu sunt cu ea doar ca sa afcem sex, da rnu-i adevarat.
- Dar de ce zic asta?
- Pentru ca sunt mai mare decat ea cu 5 ani. Dar nu e adevarat.
- Pai spune-le si lor.
- E suparat, ca nimeni nu-l crede. Eu il cred, ceea ce e cel mai important.
- Da...dar ma supara parerea celorlalti. In plus, o iubesc sincer. Si e prea mica pentru a-si incepe viata sexuala.
- Sunt de-acord cu tine. spuse Dragos, foarte serios.
Diana se intoarse spre el, serioasa. Ochii lui mari verzi ii mangaiara pe ai ei. Pielea incepu sa o usture, simtea nevoia atingerii lui pe toata suprafata trupului. Inghiti in sec, muscandu-si buza.
- De ce esti de-acord cu el, Dragos? intreba ea, aproape in soapta.
- Pai...are dreptate. Esti inca mica, ai abea 16 ani. E periculos, si...nu ar fi sex, ar fi bataie de joc.
- Gandesti frumos. il lauda prietenul ei
- Da...e unul din principiile cu care ma laud. Ai grija de ea, e speciala.
- Multumesc. Chiar voi avea.
Dragos se ridica, indepartandu-se. Diana isi dorea sa isi intoarca odata capul, sa se uite inapoi...da rnu o facu. Se sprijini de prietenul ei, acceptandu-i imbratisarea.
La serbarea de sfarsit de an a scolii, Diana veni imbracata cu o rochie neagra, pana la genunchi, larguta. Fermoarul ii dadu mereu btaie de cap, si de data asta, stricandu-se. Trebuia sa-l repare si repede, caci urma sa prezinte premiantii clasei ei. Fugi pe tocurile nu foarte inalte spre baia baietiilor, fiind cea mai aproape. Inchise usa dupa ea, sprijinindu-se de chiuveta cu soldul. Se uita in oglinda la fermoarul stricat, tragand de el in sus si-n jos.
- Diana!
Se intoarse uimita spre vocea baiatului. Dragos se apropie de ea.
- Probleme?
- Cu fermoarul. Iar s-a stricat. Acasa a mers perfect...tocmai aici s-a gasit sa-mi faca nervi.
- Da-mi voi sa te ajut.
- Nu...stai. Aaa...trebuie sa-mi strang sutienul. Asteapta.
- Stai! Ti-l strang eu. Sa nu mai faci atatea drumuri.
- Nu e nevoie. Asta o pot face singura.
- Insist.
Dragos schita un zambet in coltul gurii, Diana incruntandu-se.
- Nu, Dragos!
- De ce?
- Pentru ca nu poti...pentru ca...
- Pot, Diana! Si tu stii prea bine. Acum hai, nu mai face atata zgomot si intoarce-te. E nevoie de tine in sala de festivitati.
Se intoarse ascultatoare, privindu-si pantofiorii negri. Ii simti degetele calde cum lucrau cu inchizatoarea sutienului, apoi cum reusi sa repare fermoarul calm. Nu se intoarse...ramase nemiscata. el profita si o lua in brate. Ii saruta gatul, impletindu-si degetele cu ale ei.
- Pentru ca pot, Diana. Hai...fugi!
Oftand, iesi din baie, grabindu-se. Lua foaia de la o colega, urcand pe scena. Uita repede momentul, caci o mare de oameni se uitau la ea, asteptand dictie buna si concentrare. Fara balbaieli.
El ramase in baie, uitandu-se in oglinda. Nu va trece niciodata peste. Nu vroia sa faca asta.
Postat de Claudia
Se impiedicara de propriile picioare pe holul lung si plin de alti oameni, si ei beti, drogati, ametiti, fara logica. Ea cazu, razand si mai tare. Sticla din mana ei se rostogoli pana intr-o camera. Baiatul se intoarse dupa ea, tragand-o in sus, pana ce ajunse din nou in picioare. Intrara in baie...fara sa aiba habar. El arunca sticla de coniac, spargandu-se. O saruta apasat, ea tragandu-l de par. Se dezbracara reciproc, disperati, inecati in caea betie continua, fara sa-i inteseze ceata din ochi, sau lipsa luciditatii. Au facut sex, pe gresia rece a baii, fara sa-si de-a seama nici unul ca, in realutate, erau doar prieteni...si nimic mai mult. Nici macar o simpatizare. Fiecare cu viata lui, ambele fiind paralele una cu alta.
- Diana, unde...
Fata care tocmai intra in baie, avu un soc. Ea nu era...prea beata, isi dadea seama de exagerari. Ramase cu gura csacata, vazandu-i pe amandoi intinsi pe jos, gafaind. Diana incepu sa rada, ridicand mana spre ea.
- Hai si tu!!! Hai s-o facem in trei.
Baiatul incepu s arada, ascunzandu-si fata in gatul ei umed. Marina se bloca. Se uita socata la scena ce rula prin fata ochilor ei, nevenindu-i sa creada. Oare....ei stiu ce se intampla acum???
Dupa doua zile, Dragos, protagonistul scenei de sex, impreuna cu un prieten, frecventau un anume bar, cu cate o halna de bere in fata.
- Atat de brusc? Cred ca a fost cea mai rapida si scurta partida de sex! :))
- Nu rade...n-ai idee cat de prost ma simt.
- Hei, nu a fost viol. Asta se stie din start.
- Da, da...Doamne, ce-a fost in capul meu?
- Coniac? Creierul iti plutea in alcool...aveai pretentia s amai gandesti, cand toti neuronii tai au murit inecati?
- Taci si tu! Ironia ta ma zgarie pe creier. Acum ce fac? Nu am curajul sa dau ochii cu ea.
- Atunci nu-i da.
- Nu sunt asa de nepasator ca tine.
- Multumesc.
- Vorbesc serios. Trebuie sa vorbesc cu ea, sa lamurim...ce s-a intamplat. Nici eu nu mai tin foarte bine minte. Stiu doar...ca s-a intamplat. Ah, si ca n-a vazut Marina.
- Oooo da! :)) a fost o ora plina de aventuri.
- Dobitocule!
- In loc sa-mi multumesti ca atmosfera nueste sumbra datorita mie...
- Cred ca neuronii tai sunt inecati zilnic in nectarul dulce al nebuniei. Dute la un psiholog.
- Acru! Te inteleg...esti suparat.
Marina, rugata de Dragos, reusi sa o convinga pe Diana sa se intalneasca cu el. Cele doua trupuri se vazura la o terasa. Nimeni nu scotea o vorba, decat peste vreo 10 minute. el ofta, ascunzandu-si chipul in palme.
- Diana....daca vrei, poti sa ma injuri! Serios...poate chiar am nevoie de asta.
- Nu am de ce. Oricum, amandoi am vrut asta, nu e ca si cum tu m-ai fi obligat.
- Dar am fost un nesimtit! Puteam evita incidentul, puteam sa-mi opresc pofta...tu erai beata, am profitat...
- Nici tu nu erai intreg la cap! In plus...chiar asa rau a fost?
- Nu! Nu a fost rau deloc...de fapt, nici nu mai stiu, dar...of, ce intrebari sunt astea?
- Sunt curioasa. AI fost primul.
Capul lui cazu pe masa, incruntandu-se.
- Multumesc pentru ajutor, Diana. Acum ma simt mai urat decat inainte.
-Eh, haide. Ti-am zis, nu te acuz de nimic si inceteaza sa te mai acuzi si tu. Acum termina-ti berea.
- Ramanem...
- Prieteni? Sigur, ca inainte. Nimic nu s-a schimbat.
- bine! Multumesc....ca esti asa.
- Pentru nimic. :)
Timp de cateva saptamani, cei doi se vazura foarte rar. Doar asa...pe strada, fiecare cu gasca lui. Se priveau putin, dar apasat. Cine credea ca va putea uita vreodata intamplarea asta?? Se prosteau, stiau...dar o lasau asa. S-a intamplat doar odata, macar atat.
Plimbandu-se prin parc cu prietenul ei, Diana il vazu pe Dragos, strigandu-l. Acesta se apropie de ei, facand cunostinta cu prietenul ei. Se aseza pe banca, ea fiind la mijloc.
- Tocmai vorbeam despre sex. spuse ea, chicotind.
- Oooo...sex. Mda, frumos subiect.
- Da. Multi zic ca eu sunt cu ea doar ca sa afcem sex, da rnu-i adevarat.
- Dar de ce zic asta?
- Pentru ca sunt mai mare decat ea cu 5 ani. Dar nu e adevarat.
- Pai spune-le si lor.
- E suparat, ca nimeni nu-l crede. Eu il cred, ceea ce e cel mai important.
- Da...dar ma supara parerea celorlalti. In plus, o iubesc sincer. Si e prea mica pentru a-si incepe viata sexuala.
- Sunt de-acord cu tine. spuse Dragos, foarte serios.
Diana se intoarse spre el, serioasa. Ochii lui mari verzi ii mangaiara pe ai ei. Pielea incepu sa o usture, simtea nevoia atingerii lui pe toata suprafata trupului. Inghiti in sec, muscandu-si buza.
- De ce esti de-acord cu el, Dragos? intreba ea, aproape in soapta.
- Pai...are dreptate. Esti inca mica, ai abea 16 ani. E periculos, si...nu ar fi sex, ar fi bataie de joc.
- Gandesti frumos. il lauda prietenul ei
- Da...e unul din principiile cu care ma laud. Ai grija de ea, e speciala.
- Multumesc. Chiar voi avea.
Dragos se ridica, indepartandu-se. Diana isi dorea sa isi intoarca odata capul, sa se uite inapoi...da rnu o facu. Se sprijini de prietenul ei, acceptandu-i imbratisarea.
La serbarea de sfarsit de an a scolii, Diana veni imbracata cu o rochie neagra, pana la genunchi, larguta. Fermoarul ii dadu mereu btaie de cap, si de data asta, stricandu-se. Trebuia sa-l repare si repede, caci urma sa prezinte premiantii clasei ei. Fugi pe tocurile nu foarte inalte spre baia baietiilor, fiind cea mai aproape. Inchise usa dupa ea, sprijinindu-se de chiuveta cu soldul. Se uita in oglinda la fermoarul stricat, tragand de el in sus si-n jos.
- Diana!
Se intoarse uimita spre vocea baiatului. Dragos se apropie de ea.
- Probleme?
- Cu fermoarul. Iar s-a stricat. Acasa a mers perfect...tocmai aici s-a gasit sa-mi faca nervi.
- Da-mi voi sa te ajut.
- Nu...stai. Aaa...trebuie sa-mi strang sutienul. Asteapta.
- Stai! Ti-l strang eu. Sa nu mai faci atatea drumuri.
- Nu e nevoie. Asta o pot face singura.
- Insist.
Dragos schita un zambet in coltul gurii, Diana incruntandu-se.
- Nu, Dragos!
- De ce?
- Pentru ca nu poti...pentru ca...
- Pot, Diana! Si tu stii prea bine. Acum hai, nu mai face atata zgomot si intoarce-te. E nevoie de tine in sala de festivitati.
Se intoarse ascultatoare, privindu-si pantofiorii negri. Ii simti degetele calde cum lucrau cu inchizatoarea sutienului, apoi cum reusi sa repare fermoarul calm. Nu se intoarse...ramase nemiscata. el profita si o lua in brate. Ii saruta gatul, impletindu-si degetele cu ale ei.
- Pentru ca pot, Diana. Hai...fugi!
Oftand, iesi din baie, grabindu-se. Lua foaia de la o colega, urcand pe scena. Uita repede momentul, caci o mare de oameni se uitau la ea, asteptand dictie buna si concentrare. Fara balbaieli.
El ramase in baie, uitandu-se in oglinda. Nu va trece niciodata peste. Nu vroia sa faca asta.
Postat de Claudia
marți, 30 iunie 2009
crima la teatru
Lumea ocupa scaunele din catifea rosie din sala mare a teatrului.
Incep prin a descrie incaperea, spunand ca este infricosatoare prin imensitatea ei si prin misterul care domnea acolo.
Usile masive de lemn, cu flori delicat sculptate, adaposteau aceasta sala de teatru. De cum intrai, te orbeau scaunele de catifea rosie, la capatul lor fiind scena. Aceasta era destul de inalta, lemnul fiind proaspat lacuit, caci acesta avea sa fie primul spectacol ce se va juca in noua sala de teatru. Desigur, un rol important il joaca cortina grea, rosie la fel ca scaunele, care adapostea tot ceea ce se petrecea in spatele ei. Noua nu ni se ingaduie sa intram in lumea din spatele cortinei. Avem doar onoarea de a privi ce se intampla in fata ei. Nu uit sa mentionez ca sala era foarte inalta prin numeroasele balcoane la care stateau doar oaspetii cu un anumit rang, cum ar fi Inaltimiea sa regele si Eminenta sa Cardinalul. Situata cu mult deasupra ultimului rand de balcoane, acestea fiind vreo 5,asezate circular in fata scenei, cupola se inalta si ea destul de mult, fiind expusa privirilor pline de uimire ale spectatorilor, care afirmau „ pictorul ce a pictat cupola e cu siguranta nebun”. Probabil ca asa era, avand in vedere faptul ca era descrisa o scena dintr-un razboi intre ingeri si demoni. Dar atentia noastra trebuie sa ramana asupra balconului unde statea singur Cardinalul.
Spectacolul incepea. Cel ce scrisese piasea statea cu sufletul la gura, sperand ca va impresiona placut publicul. Era o piesa trista, dar frumoasa. Sala era plina.
Pe la jumatatea spectacolului, Eminenta sa dadea deja semne de plictiseala. Era singur la balcon, purtand roba rosie si plina de pacate si de lacrimile nenorocitilor pe care ii condamnase la moarte, doar pentru a-si salva functia si pentru a creste in ochii regelui. Nici prin gand nu ii trecea ca unul dintre acei nenorociti era acum, aici. reusise sa scape de pedeapsa si venise sa se razbune pe cel ce-i luase totul.
Baiatul saten, cu parul lung, buclat, intindea arcul, avandu-l in vizor pe bosorog. Isi trecu limba peste buna inferioara si trase aer in piept. Cum de cardinalul fusese atat de imprudent incat sa nu se lase pazit? Acum era perfect. Avea de gand sa il ucida pe acest prefacut credincios si sa scape lumea de el. Se opri din tremurat, se incorda si trase.
tanarul nostru a fost cel care a tipat.
a reusit sa plece inainte ca cineva sa isi dea seama ca el a comis crima.
avea sa doarma linistit la noapte.
ranile incepeau sa se inchida...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)