Post mortum


Stateai intinsa pe jos in acel labirint de soapte.Veneau de pretutindeni.Tu insa erai inconstienta,forma sufletului tau se holba la puhoiul de lume de dedesubt.Cu o miscare incerta si vaga iti rasucesti mana.Nicio durere.Ciudat,totusi te simti oarecum vie,desi corpul tau era suspendat inert intr-o targa,dusa de urgenta la spitalul local.Zeci de maini iti ingreunau respiratia.Erau doar in mintea ta,dar nu iti dadeai seama.Te sufocai incet pe drumul spre spital,si cumva,si in aceasta forma,sufletul iti era legat de trup.Ca doua entitati nedespartite,sacre,ce formeaza un fapt real,de necontrazis.
Iti amintesti in starea ta amnezica de singura persoana care a tinut cu adevarat la tine.Care te-a iubit.Ce cuvant straniu,strain…iubire.Ce semnifica ea pana la urma,decat un amalgam de sentimente,cu un nucleu clar,de nezdruncinat,inconjurat de saruturi,gesturi,imagini intretaiate toate in mintea ta.Nimic altceva.E singurul sentiment pentru care ai crezut ca merita sa traiesti.Pana cand el s-a dus,la fel cum te vei duce si tu.Stii bine asta.
Din strafundurile cerului incepe a palpai o raza mica,vaga de lumina care totusi exercita o forta devastatoare asupra ta.Te innebuneste.Mii de imagini,jumatati de imagini,incep sa-ti bantuie mintea,sa ti-o deformeze.Te trezesti intr-un copac,in nicaieri,cenusie,palida,uitata…Incepi sa tipi in jur,nimic…Decat umbra trista a ecoului tau.Corpul insa nu te asculta,culegi cirese.Fara voia ta.Personalitatea,imunitatea ti se dezleaga de trup,te paraseste.Innebunesti.
Inca o secunda si te vezi bantuind un cimitir.Oameni cu fete de morti,zombii,cu zambetele contorsionate pe fetele lor rigide incearca sa isi tina arborat un zambet acru,mortual.In realitate,decat o zii torida de vara.
Inca o secunda,o infinitate de milenii insa pentru tine,a trecut si te simti asezata pe un nor,sus…atat de sus incat suprinzi lumea cu proprii-ti ochi morti,morti si insetati de viata.Razi,incepi sa razi isteric.Te crezi in rai.Insa raiul este decat o pedeapsa.Decat o alta poarta imaginara spre nicaieri.O miscare brusca si…
Ai cazut…forme negre,tremurand spasmodic,vin spre tine,razand,batjocorindu-te,intrand si iesind prin tine.Le vezi,le simti,le auzi.Te dai inapoi,tipi dar vidul iti captureaza orice sclipire de viata,orice zgomot,oricat de afon,nonsalant,suav sau tragic ar suna el.Esti prinsa in timp.Iti vezi tot trecutul,tot viitorul,ce ar fi urmat.Iti vezi copiii pe care nici macar nu-i planuiai.Vezi vieti pierdute din cauza mortii tale…viitoarei tale morti.
Mica pata de speranta ce inca iti lumina orizontul,tremuranda,se inchide incep…devine din ce in ce mai indepartata.Se stinge.Ajungi intr-o camera.Intr-o camera atat de inchisa,sobra,incat te sperii.Lesini brusc.Iti trec prin minte cuvinte ce te scoala intr-un final,si lumina stinsa se reaprinde,mai puternica,mai vie. « ma intrebam inainte…daca mor,dupa,ce se va intampla ? » Iti aduci aminte tipetele disperate ale mamei tale.Lupti sa ti le aduci aminte.Lupti sa ramai vie.Iti aduci aminte cuvintele ei,inainte de moarte.Si cum pumnalul acela antic intra in teasta acelui ucigas.Omorandu-l.Tu asta vrei ? Te zvarcolesti in patul acela format din umbre.Incerci sa le alungi.Te zbati sa depasesti momentul.Ajungi din nou pe nor.
De aceasta data lumea pare mai aproape.Si norul alb..precum un fulg de nea.Te apuci bine de el,si incerci sa atingi cu mainile tale imaginare pamantul,realitatea.Ceva te opreste.Ceva din spate te striga,te strange cu vorbele sale.Te ispiteste.Iar el…iubirea ta pierduta iti striga la randui « trezestete ».Atat…
Ochii se deschisesera dupa 20 de minute,camera alba aducea a vesnicie in spitalul local.Dar nu era asa.Avea sa fie externata in 2-3 ore.Avea sa se duca acasa.Avea sa uite tot ce sa intamplat.Avea sa traiasca.


Postat de Andrei